Ghid de calatorie Bucuresti – Albena

Ghid de calatorie Bucuresti – Albena

6 minute

Aceasta este o postare despre cum iti poti petrece un weekend linistit la mare, la 60 km de Romania, dar cu servicii, conditii si preturi mai bune decat in tara. Impartasesc cu drag impresiile mele din weekend-ul petrecut in Albena la sfarsit de iulie 2017 si un mic ghid de calatorie Bucuresti – Albena – Balcic – Dalboka – Bucuresti.

Bucuresti – Albena, cati km faci dus-intors si cat costa benzina

Am ales sa mergem pe ruta Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Varna – Albena. Fiind vineri, Autostrada Soarelui ar fi fost aglomerata atat la iesirea din Bucuresti cat si la cea de pe autostrada spre vama. Am plecat din casa la 07:00 si am ajuns la hotel la ora 12:30. Asta in conditiile in care la Giurgiu erau lucrari pe pod si ambele sensuri circulau pe o singura banda. La Giurgiu am stat aprox o ora, cu tot cu achizitionarea vinietei de Bulgaria 5 euro si plata taxei de pod 3 euro.

traseu bucuresti albenaDrumul este ok si liber intre Ruse si Varna (E70 + portiune de autostrada), dar si intre Varna si litoral. Nu ai nevoie de multe indicatii, caci permanent vei vedea indicatoare care iti arata sa mergi drept spre Varna. Per total nu vei face mai mult de 4 – 5 ore din Bucuresti.

Apoi, in Varna, daca trebuie sa cobori spre litoral, ai indicatoare care iti arata sa mergi spre Balchik. Mergi pe E85 pe langa mare si cobori prin dreapta in statiunea dorita. Desi Maps ne sfatuia sa ocolim Varna pe sus si apoi sa coboram, noi am ales sa traversam orasul si sa mergem pe langa mare.

traseu albena balcic dalboka bucurestiLa intoarcere, duminica fiind, am riscat putin alegand Autostrada Soarelui. Asta pentru ca din Albena am urcat spre granita cu Romania si am mers in Balchik, apoi la ferma de midii din Dalboka si nu avea rost sa facem cale intoarsa spre Varna.

Am avut noroc, nu a fost f aglomerat nici macar la podul Cernavoda, unde am preferat sa asteptam si sa platim cash, decat sa dam SMS si sa primim eroare plata apoi amenda acasa. Una peste alta, din momentul in care am plecat de la ferma Dalboka si pana cand am ajuns in Bucuresti am facut 4 ore si ceva.

In total, 660 km dus-intors cu fix 260 lei pentru benzina.

Ce este de vazut si de facut in Albena

Daca ar trebui sa descriu Albena in doar 3 cuvinte, acestea ar fi: curatenie, verdeata, voie buna. Statiunea mi-a facut o impresie buna inca din primele ore, la fel oamenii si hotelul. Se vede ca privatizarea a prins bine statiunii (65% actiuni straine, 35% actiuni ale statului bulgar).

In Albena ai mini terenuri de golf, pista de karting, aqua park, restaurante pe plaja. Poti practica sporturi pe apa, te poti plimba prin parcuri sau poti inchiria masinute de golf si biciclete.

O plaja incredibil de curata si cu nisip foarte fin, unde fiecare turist avea din partea hotelului o umbrela cu 2 sezlonguri si un cosulet de gunoi. La fiecare 100 metri salvamari care stiau engleza si erau foarte vigilenti. Restaurante si librarie pe plaja, absolut toate drumurile inconjurate de copaci si flori. Aerul curat si foarte “respirabil”. De altfel, statiunea Albena se afla la marginea rezervatiei naturale Baltata.

Nu am vazut caini vagabonzi, nu am vazut absolut nimic aruncat pe jos. Erau peste tot cosuri de gunoi cu pungi puse si multe, multe flori. Efectiv nu iti venea sa crezi ca esti la 60 de km de litoralul tarii tale si ca la tine in tara nu poate fi asa. Culmea ironiei, statiunea era plina de romani, dar romanii aici respectau curatenia si conditiile oferite. Nicidecum nu aruncau stiuleti de porumb la marginea plajei si nici nu lasau sa bubuie muzica.

Pentru cazare am ales Vita Park – 3 stele, all inclusive plus si acces gratuit la Aquamania (aqua park-ul Albenei).

Ce poti face pe drumul dinspre Albena spre Romania

balcic gradina botanica castel regina mariaDaca te intorci pe Vama Veche, poti trece prin Balcic ca sa vizitezi Gradina Botanica si Castelul Reginei Maria. Poti lasa masina in pacarea din fata aleii cu suveniruri si costa 2 leva (5 lei) ora cu bon. Intrarea costa 6 leva (13 lei) la gradina si 5 leva (11 lei) la castel. Din nou, foarte curat si bine amenajat, aerisit si minunat pentru poze.

Apoi te poti abate putin spre malul marii pentru o super experienta la ferma de midii Dalboka (Dalboka Mussel Farm). Te sfatuiesc sa lasi masina sus si sa mergi pe jos pana la ferma, caci drumul este abrupt iar parcarea de langa ferma are doar cateva locuri. Drumul este tare placut pe jos, mai putin la intoarcere cand trebuie sa urci cu burta plina :). Oricum, felul in care se vede marea de sus, compenseaza orice altceva.

Aici am mancat pentru prima data midii si au fost geniale. Nu degeaba atatia prieteni inaintea noastra laudasera ferma. Mai mult, puteti plati in leva + lei sau doar in lei, daca ii spuneti chelnerului de la inceput.

ferma de midii dalboka mussel farmCa sa va faceti o idee despre preturi, noi am platit 80 lei pe: 2 ape minerale + 1 espresso + 3 frigarui de midii + 1 ulcica de midii cu vin si usturoi + 1 portie de creveti + 1 portie de cartofi cu branza + 4 felii de paine prajita. Sa mananci bunatatile astea cu apa marii la un pas de tine…

La plecare am urcat incet… foarte incet 🙂 si ne-am intalnit cu o multime de romani care ne intrebau curiosi cum a fost masa. Dupa ce ne-am intors in drumul principal, a mai durat cam 40 de minute pana am ajuns la granita si am dat cu ochii de nebunia si kitsch-ul din Vama. Welcome back to Romania! :))

Concluzia

Imi doresc tare mult sa am parte de asemenea conditii pe litoral, dar fara sa trec granita. Cu mai putin de 400 euro, in 2 persoane, am avut 3 mese / zi (cu gustari si bauturi oricand de-a lungul zilei), acces la aqua park si piscina, cazare intr-o camera moderna. Oare cu ce suma as fi putut face toate astea intr-un weekend in Romania? Speranta moare ultima, stiti cum se spune.

Pana atunci insa, va invit sa imi povestiti experientele voastre de calatorie in Bulgaria. Unde ati fost, cum a fost, cat a costat, etc. Hai, ca edebine! 🙂

Cu drag,
E. R.

P. S.  Va astept cu idei, sfaturi, discutii si voie buna pe Facebook EdeBine.ro, pe Instagram Edebine, dar si pe YouTube Elena Raluca (Edebine.ro)