Urare de Craciun pentru voi toti

Urare de Craciun pentru voi toti

3 minute

Facebook, prietenul nostru cel de toate zilele, abunda de mesaje tipice, cu si despre Craciun. Dorinte, planuri si eternele “Craciun Fericit alaturi de cei dragi”, “Fie ca…”. Aceeasi urare de Craciun, aceleasi obiceiuri de cumparare si de postare pe retelele sociale.

In primul rand, hai sa ne auto educam putin ca sa evitam cat se poate aceste clisee.

De ce trebuie sa umplem telefoanele, email-urile si social media cu aceleasi mesaje standard? De ce doar de Paste, Anul Nou, 1 Martie, Dragobete, etc. ne loveste pe toti buna vointa si atentia? Le dorim zile fericite si sanatate celor de langa noi doar cand “asa se cere”?

Alternativa EdeBine: sa alegem si zile la intamplare in an ca sa trimitem un mesaj cu ganduri bune catre oameni dragi noua. Cat despre Sarbatori, sa renuntam la mesajele lungi (deseori primite de la altcineva) in favoarea unui mesaj scurt dar scris de noi pe loc, din suflet.

In al doilea rand (nu o sa pot sa trec niciodata peste asta), de ce totul este 99% comercial?
  • Ne amintim ca ne iubim fix pe 14 februarie si umplem magazine, strazi si Facebook de cadouri si inimioare.
    Alternativa EdeBine: sa facem asta pe 24, macar Dragobete e sarbatoare romaneasca sau, si mai bine, in orice alta zi normala.
  • Mai avem putin si ne batem la rafturi, de Paste si Craciun, ca sa cumparam tone de mancare. De parca pentru asta s-a nascut si a murit Iisus. Apoi lasam jumatate din mancare sa se intinda prin frigider si pe mese, doar ca sa ajungem in final sa o aruncam.
    Alternativa EdeBine: sa cumparam mai putin, daca tot sunt hipermarketurile deschise aproape zilnic sau, tot ce ne ramane, sa dam oamenilor strazii / unei familii nevoiase.

Asadar, tindem sa punem pe planul 2 cumpatarea, sinceritatea sau o rugaciune sincera la sfarsit de an, cand am avea atatea pentru care sa multumim si atatea de recapitulat.

Craciunul nu este despre brazi imensi, plimbari in locatii de top si cadouri expuse pe Facebook. Nici despre cosuri pline la hipermarketuri, cu mancare si bautura cat pentru o luna.

Craciunul este despre incheierea / inceperea unui alt ciclu calendaristic / religios si momente linistite in familie. Despre recunostinta, bunatate, priviri inapoi spre anul care a trecut si inainte spre cel ce vine.

In al treilea rand, cu scuzele de rigoare, ajung si la a mea urare de Craciun pentru voi

Ce imi doresc mie de Craciun / la sfarsit de an va doresc si voua, oameni de pretutindeni:

  • Sa cautati in voi speranta atunci cand credeti ca nu mai sunteti buni pentru nimeni si puternici pentru nimic.
  • Sa cautati in inima partea care nu s-a lasat atinsa de societatea nebuna in care traim. Acea parte sa va guverneze macar in zilele acestea de Sarbatoare.
  • Sa va faceti o mare promisiune, voua insiva, pentru anul viitor si sa nu va lasati pana nu o indepliniti.
  • Sa va faceti timp pentru sanatatea voastra si sa nu va neglijati. Sunt multe persoane care au nevoie de voi.
  • Sa iubiti sincer si sa fiti iubiti.
  • Sa faceti fapte bune, din suflet, apoi sa vi se intoarca, inzecit.
  • Sa va impacati cu cei cu care sunteti certati, iar daca nu aveti posibilitatea, macar dati-le de inteles ca aveti ganduri bune.
  • Sa nu va mai obositi cu ocolisuri, certuri, banuieli si idei preconcepute. Viata isi urmeaza cursul ei, oricat ne-am impotrivi cu ale noastre mici si mari interventii. Fiti sinceri, in primul rand cu voi insiva!
  • Sa aveti parte de o familie sanatoasa si puternica, prieteni sinceri, colegi devotati si o jumatate a sufletului vostru. Sa le multumiti pentru ca sunt cu voi si sa va rugati mereu pentru binele lor.

urare de Craciun

Nu uitati, va rog, sa fiti autentici: mai cumpatati, mai linistiti, mai zambitori, mai aproape de Dumnezeu, mai atenti la sufletul vostru si la nevoile celor dragi. E de bine! 🙂

Sarbatori Fericite! La multi ani!

Cu drag,
E. R.

P. S.  Va astept cu idei, sfaturi, discutii si voie buna pe Facebook EdeBine.ro, pe Instagram Edebine, dar si pe YouTube Elena Raluca (Edebine.ro)